Preconcepțiile și imaginile deformate cu privire la rolul femeilor și bărbaților în societate se formează încă din copilărie. Cei șapte ani de acasă își spun cuvântul în formarea viitorului adult. Când vine vorba de preconcepții, mulți dintre noi nu conștientizăm că perpetuăm exemple greșite, deși avem intenții bune.

Iată câteva sfaturi la care poți reflecta în rolul tău de părinte, educator, bunic sau mătușă/prieten cool

  • Încurajează copii să participe la treburile casnice și să ajute la îngrijirea membrilor familiei indiferent de genul acestora iar când faceți activități împreună implicați copii deopotrivă la gătit și la dat cu ciocanul
  • Când faceți alegeri cu privire la cluburi, sporturi sau activități extracuriculare încercați să îndrumați copii în direcții variate dincolo de comunele alegeri precum fotbalul si robotica pentru băieți și baletul și artele pentru fete
  • Evitați folosirea expresiei „ca o fată” în contexte jicnitoare precum: plângi ca o fată, te lupți ca o fată, fugi ca o fată
  • Când faceți cumpărături faceți un efort să nu vă limitați la hainele sau jucăriile așezate în rafurile împărțite pe gen. Fetele pot purta hăinuțe cu astronauți, roboței, supereroi sau animăluțe nu doar prințese și fluturași. Deasemenea ele pot prefera și mașinuțe, jocuri de construcție sau pistoale nu doar păpuși și castroane
  • Nu puneți presiune suplimentară pe fete pentru a fi mai cuminți si mai ascultătoare doar din pricina genului și îmbrăcați fetițele corespunzător activităților pe care le practică pentru a evita să stați cu gura pe ele să nu se murdărească sau să se acopere privându-le astfel cheful de joacă și inițiativa.
  • Nu subestimați puterea exemplului. Purtați-vă cu respect cu toate femeile. Evitați glumițele răutăcioase sau ironia (chiar și între voi) la adresa modului în care corpul unei femeie arată, nu judecați capacitatea unei persoane de a-și face jobul după genul acesteia, nu denigrați femeile în trafic și nu judecați o femeie mai dur decât pe un bărbat când acestea au un viciu sau se prezintă neglijent îmbrăcată
  • Ca femeie, nu vă plângeți mereu de modul în care arătați. Promovați o relație sănătoasă cu mâncarea și dați dovadă de înțelegere și iubire față de voi înșivă
  • Limitați pe cât posibil expunerea copiilor la violența și discriminarea de gen iar când inevitabil ești expus la astfel de acte explică celor mici de ce astfel de comportamente sunt neacceptabile. Cu cât văd mai des comportamentele acestea cu atât se normalizează acceptarea. Dacă ești într-o relație toxică, părăsește-o înainte ca cei mici să considere că așa trebuie să fie viața și să împrumute aceste comportamente
  • Încurajează copii să urmeze ce carieră doresc și nu împărți profesiile în joburi de fete și de băieți